PestControl - Expert
in Europa

Puricele


Description
Ordin: Siphonaptera

Caracteristici:
Lungimea adulţilor: de la 1 până la 8 mm; culoarea: neagră-cafenie; corp comprimat lateral (profil aerodinamic) şi acoperit cu peri orientaţi posterior; reducerea sau absenţa ochilor; piese bucale servind la înţepat; fără aripi, deşi muguri de aripi tranzitorii pot apărea la larvele anumitor specii; picioare musculoase, cu membrele posterioare adaptate pentru sărit; Metamorfoză completă, cu stadiile de ou, larvă, pupă şi adult.

Caracteristicile speciei:

Purice de pisică (Ctenocephalides felis)
Lungimea adulţilor: de la 2 până la 3,25 mm; partea din faţă a capului mai lungă decât înaltă; zimţi (ctenidii) pe platoşa gâtului (pronot) şi pe obraji (genae) proeminenţi (primii zimţi sunt aproape la fel de lungi ca secunzii); baza picioarelor echipată cu ţepi groşi.
Gazde/habitat. Mai ales la animalele din familia felinelor, dar şi la câini, la alte animale şi la om; este întâlnit, în special, în aşternuturile gazdelor sale. Numeroasele contaminări din spaţiile comerciale sau din clădirile publice provin de la pisicile sălbatice.

Purice de câine (Ctenocephalides canis)
Lungimea adulţilor: de la 2 până la 3,25 mm; partea din faţă a capului la fel de lungă cât şi înaltă; zimţi (ctenidii) pe platoşa gâtului (pronot) şi pe obraji (genae) proeminenţi (primii zimţi sunt la jumătatea celor de pe partea inferioară a capului); baza picioarelor echipată cu ţepi groşi.
Gazde/habitat. Mai ales la animalele din familia canidelor, dar şi la animalele domestice şi la om; este întâlnit, în special, în aşternuturile gazdelor sale.

Purice de om (Pulex irritans)
Lungimea adulţilor: de la 2 până la 3,5 mm; fără zimţi (ctenidii) pe platoşa gâtului (pronot) şi pe obraji (genae); baza picioarelor este echipat cu ţepi groşi.
Gazde/habitat. Mai ales la om, dar se înmulţesc şi pe porci, arici, vulpi şi bursuci; este întâlnit în locuinţe, mai ales în dormitoare.

Purice de iepure (Spilopsyllus cuniculi)
Lungimea adulţilor: de la 1,5 până la 2,25 mm; zimţi (ctenidii) pe platoşa gâtului (pronot) şi pe obraji (genae), ultimele alcătuite din 5 ţepi rotunjiţi dispuşi vertical; baza picioarelor este echipat cu ţepi groşi.
Gazde/habitat. Mai ales la iepuri, pentru care reprezintă principalul vector al virusului mixomatozei, dar atacă şi pisicile; femelele sunt sedentare şi se fixează de gazdă, mai ales în zona urechilor şi a capului.

Purice de şobolan tropical (Xenopsylla cheopis)
Lungimea adulţilor: între 1, 5 şi 2,5 mm; fără zimţi (ctenidii) pe platoşa gâtului (pronot) şi pe obraji (genae); şiruri de peri în spatele capului; baza picioarelor este echipat cu ţepi groşi.
Gazde/habitat. Diverse rozătoare, dar atacă şi omul; este întâlnit în special în apropierea porturilor.

Purice de arici (Archaeopsyllus erinacei)
Lungimea adulţilor: de la 2 până la 3,5 mm; zimţii de pe obraji (genae) alcătuiţi din 1-3 ţepi scurţi; zimţii de pe platoşa gâtului (pronot) alcătuiţi din 2-9 ţepi.
Gazde/habitat. În general sunt asociaţi aricilor, dar pot ocazional să fie duşi în interiorul caselor de către câini, pisici şi oameni; este întâlnit, de asemenea, în grădini şi dependinţe.

Purice de găină (Ceratophyllus gallinae)
Lungimea adulţilor: de la 2 până la 2,5 mm: fără gropiţe pe cap pentru antene; zimţii (ctenidii) de pe platoşa gâtului (pronot) alcătuiţi din mai mult de 24 de ţepi; fără zimţii (ctenidii) de pe obraji (genae), fără ţepi la baza picioarelor.
Gazde/habitat. Mai ales în coteţele păsărilor în condiţii uscate, dar atacă animalele şi omul; înmulţire limitată, în general, în sezonul de reproducere al păsărilor, migrând din cuiburi când puişorii le părăsesc; provin adesea din cuiburile păsărilor aflate sub acoperişuri.

Purice de cârtiţă (Hystrichopsylla talpae)
Lungimea adulţilor: de la 3,5 până la 6 mm; zimţii (ctenidii) de pe obraji (genae) alcătuiţi din 9-12 ţepi; zimţii de pe platoşa gâtului (pronot) alcătuiţi din 42-58 de ţepi.
Gazde/habitat. Asociat cârtiţei, este întâlnit şi în grădini şi dependinţe.


Raspandirea
Puricii adulţi trăiesc exclusiv ca paraziţi ai animalelor cu sânge cald şi mai ales ai mamiferelor, deşi şi păsările pot fi atacate. Deşi unii dintre ei prezintă un anumit grad de preferinţă pentru gazda lor, puricii nu sunt nicidecum specifici unei specii şi se hrănesc şi de la alte animale în absenţa gazdei lor obişnuite. De fapt, au tendinţa de a se fixa mai mult de un cuib decât de o gazdă. Adulţii se pot hrăni cu sângele unui număr variat de animale, dar larvele au nevoie de condiţii mai speciale, legate de habitatele şi obiceiurile de construire a cuiburilor ale gazdelor lor, mai degrabă decât de caracteristicile sângelui acestora.

Puricele de pisică este responsabil pentru numeroase infestări, celelalte fiind imputabile variatelor specii de paraziţi ai păsărilor şi animalelor. Infestările provocate de puricele de om au devenit rare. Importanţa puricelui de pisică se explică prin numărul crescut de animale de companie şi prin tendinţa de fi neglijat culcuşul acestora atunci când este curăţată casa. Mocheta reprezintă un mediu suficient de calm pentru a permite dezvoltarea larvelor de purice, în timp ce dezvoltarea încălzirii centrale garantează condiţii de temperatură ideale.


Importanta ca daunator
Puricii pot fi vectori ai bolilor sau pot transmite diverşi paraziţi. Infestarea cea mai gravă pe care o pot propaga este ciuma bubonică, transmisă la om de puricele de şobolan (Xenopsylla cheopis) care ia bacilul responsabil de la rozătoarele infectate. În trecut, puricele de şobolan a stat la originea gravelor epidemii ale acestei boli, în principal la marea ciumă care a lovit Londra în 1665. Puricele de şobolan poate fi şi purtătorul tifosului endemic (tifosul murin) şi, deoarece atacă şi omul şi şobolanul, reprezintă printre cei din specia lui principalul vector al bolii. Puricele de câine este o gazdă intermediară a teniei câinelui (Dipylidium caninum), care stă, în general, în gazdă vertebrată (uneori pisica), putând fi transmisă la om.
În Europa, puricii nu sunt, în general, responsabili pentru transmiterea bolilor. Totuşi, nu sunt toleraţi din cauza înţepăturilor pe care le aplică şi a prejudecăţilor sociale adânc înrădăcinate ale persoanelor infestate de purice. Uneori, intervin problemele psihologice, cu instalarea unei parazitoze halucinatorii, în care victima îşi imaginează că este infestată de ectoparaziţi.
Înţepătura de purice se diferenţiază printr-o pată mică, de culoare roşu închis, înconjurată de o zonă înroşită. Persistă 1- 2 zile şi irită profund. Primele înţepături nu sunt considerate ca fiind responsabile de reacţii importante, dar ele pot determina o hipersensibilitate. Atunci când înţepăturile sunt aplicate regulat pe o perioadă mai lung de timp, reacţiile sunt în general diferite puţin câte puţin; urmează o perioadă în care reacţiile sunt din nou imediate. Ciclul se repetă apoi până se ajunge la o stare non reactivă, de imunitate.


Ciclul de viata
Ouăle de purice au o lungime de circa 0,5 mm, sunt ovale, de un alb sidefiu şi sunt depuse la întâmplare în blana sau penele gazdelor lor sau în culcuşurile sau cuiburilor lor. Nu sunt lipite de gazde şi pot cădea uşor de pe animal, fiind scuturate şi alungate. Acelaşi destin îl au şi excrementele negre de purici adulţi, creând un efect de alb şi negru – piper şi sare - asociat cu infestările puricilor. După fiecare hrănire cu sânge pot fi depuse patru-opt ouă şi o singură femelă poate depune 800-1000 de ouă de-a lungul vieţii sale, viaţă care poate dura doi ani.
Ouăle eclozează după aproximativ o săptămână, pentru a da naştere la larve albe, filiforme şi lipsite de picioare, cu o lungime de 1,5 mm. Se disting printr-un cap ce poate fi uşor recunoscut, cafeniu închis şi fără ochi; maxilarele adaptate la muşcătură; un torace alcătuit din 3 segmente: un abdomen alcătuit din 10 segmente, toate acoperite cu peri şi excrescenţe în formă de pari pe ultimul segment abdominal. Larvele se aşează în locuri întunecoase şi umed, precum culcuşurile animalelor şi pluşul covoarelor, şi se hrănesc cu resturi organice şi excremente de purici adulţi. Aceştia din urmă, alcătuiesc o parte preţioasă a regimului, ca sursă de sânge, de care larvele, deşi nu-şi atacă gazda, au nevoie pentru dezvoltarea lor. Larvele pot să fie şi prădători, trăind pe artropode mici şi firave. Culcuşurile pisicilor pot adăposti o populaţie alcătuită din 8000 de forme imature şi 2000 de purici adulţi. O infestare este compusă din 5% adulţi, 35 % larve, 10 % nimfe şi 50 % de ouă.
După 2-3 săptămâni, perioadă în care ele au năpârlit de 2 ori şi au atins o lungime de 5 mm, larvele produc coconi mătăsoşi, introducând în aceştia resturi, în care se închid pentru a se transforma în nimfe în trei zile. Culoarea nimfelor, iniţial de un alb cremos, este maro închis atunci când ajunge la maturitate pentru a deveni adult. Această etapă reprezintă o fază latentă şi puricele poate hiberna în această stare. Puricele adult va fi apoi stimulat să iasă prin vibraţiile provocate de gazda pasivă. Acest proces explică atacurile masive care survin ocazional în spaţiile abandonate.
Ciclul dezvoltării de la ou la adult este, în general, încheiat în 4 săptămâni, dar poate dura mai mult timp la temperaturi scăzute.


Control
Alegerea măsurilor de control al puricilor depinde în mare parte de amploarea problemei. În numeroase cazuri, focarul infecţiilor din casele bine întreţinute poate fi uşor găsit la animalele de companie. Atunci când nu acesta este motivul, trebuie să fie identificate speciile dăunătoare. Această recunoaştere va uşura identificarea potenţialelor gazde şi chiar a focarului infestărilor. Măsurile de control trebuie să fie îndreptate atât împotriva formelor imature cât şi împotriva adulţilor.
a) Igienă/gestiune
Puricii sunt mereu asociaţi, într-un mod sau altul, cu spaţiile murdare. Curăţenia regulată va împiedica insectele să pătrundă în locurile de reproducere şi va contribui astfel masiv la controlul lor. Îmbrăcămintea, paturile şi culcuşurile infestate trebuie să fie arse sau curăţate temeinic, aceleaşi măsuri trebuind să fie luate şi cu vechile cuiburi de păsări sau culcuşurile de animale. Acumulările de resturi trebuie să fie scoase din crăpături, precum cele prezente între scândurile unei podele, şi întreaga zonă trebuie să fie curăţată minuţios.
b) Controlul cu insecticide
Insecticidele pot fi folosite în tratarea spaţiilor infestate şi în protejarea acestora împotriva noilor infestări. În plus, gazdele pot fi tratate direct sau prin intermediul unui anti-rozător.
Tratarea gazdelor
Insecticidele, special create şi recunoscute pentru a fi folosite la gazde, stau la dispoziţia dumneavoastră. Aceste produse trebuie aplicate numai la animale şi trebuie urmate cu precizie instrucţiunile producătorului.
Anti-rozător
Atunci când şobolanii şi şoarecii au fost identificaţi ca gazde primare în infestările provocate de purici, poate fi folosit un anti-rozător pentru a limita numărul acestora şi pentru a controla indirect puricii.

Folositi biocidele in conditii de siguranta. Cititi intotdeauna eticheta produsului inainte de folosire.© Copyright Bayer 2012 – toate drepturile rezervate